Who the… is kiki?

Cand vorbesc despre mine parca ma incearca aceeasi voluptate puerila.As vrea sa pot iesi singura la liman si sa destainui tot,insa unele lucruri sunt indescriptibile,de aceea las criptice anumite detalii,mi-ar oferi o lumina aparte si un aer misterios.Imi place sa cred ca sunt „posedata” de un temperament bine vadit pe naturalete si simplitate,desi stiu ca aproape”toata civilizatia este artificial creata”.Spun simplitate pentru ca stapanesc o virtute empatica si poate inlantuita cu cateva picaturi de pietate,scepticism,euforie,cordialitate dar si indolenta.
Ard ca o torta si ma incearca sentimente in felurite culori,dar mai am inca forta necesara sa continui piesa.In definitiv,eu sunt cea care se cufunda in simple reverii insa sunt si cea care singura se dezmeticeste,sunt de asemenea si cea care isi pune la indoiala aforismele/faptele/ratiunile,cea care se moralizeaza singura,dar in acelasi timp cea care se ridica singura si merge mai departe fatidic.Eu sunt doar eu,sunt negura,cat si lucoarea,sunt si inger si demon.
In final,eu sunt aceeasi „eu”,sunt cea care greseste,cea care se minte singura,cea care viseaza necontenit,cea care imbraca haina bucuriei,cea dezolata fiind/ se ghemuieste ca o pasare speriata.