Anunțuri

She said, Plan B

Vin rosu, Daughtry, iluzii seci, vise impachetate in fir rosu, ca sa ascunda adevarul 🙂 Si pentru informatia ta, nu toata lumea are un Plan B.

Adevarul este ca eu chiar nu stiu ce e in mintea mea, deci nu as fi in stare, in niciun caz sa ghicesc ce e in a ta, e simplu, cred ca e greu sa descifrezi o persoana ca tine, care.. nu stie, nu poate, sau adevaratul nu vrea sa scape de El insusi, nu de El ca persoana, ca mentalitate, te cufunzi din ce in ce mai rau, te duci in jos, si ca sa ti-o spun frumos, nimeni nu o sa iti ofere „mana” lui cand o sa ceri, nici tu nu ai dat.

Stii cum se numesc astea, nu? Simple consecinte, te fereai de ele, dar tocmai fata in fata cu ele ai ajuns, nu ti-e frica, cel putin nu o arati, niciodata n-ai aratat nimic, „acum de ce ai face-o”? Sti, pot sa citez din tine din ce-ar urma sa spui, desi nu te cunosc.. sa-ti mai spun ca nici macar tu nu te cunosti in adevaratul sens? Nu mai am de ce s-o fac, a stai, am avut? Te las pe tine.. dar, stiu si aici ce ai fi zis..

PS: Stiu doar ce ai fi zis, nu si daca ai simtit-o cand ai zis..

:-j

I’ll give anything but I won’t give up

Daca lacrimile s-ar transforma in cuvinte, ar fi de ajuns  incat sa te multumeasca si sa auzi tot ce nu a fost zis sau soptit? Iti spun eu, n-ar fi indeajuns.

Si daca cuvintele s-ar preschimba in fapte?  Sa vezi, sa simti, sa auzi tot ce doar ti-ai inchipuit ca e  si niciodata n-ai avut o convingere asupra tuturor lucrurilor ce se intamplau dar mai ales, a celor ce nu se intamplau, fiindca era altfel.

Dar nu, poti sa te calmezi acum. Cum nimic din ce am insirat mai sus nu se va mai realiza, poti sa te intorci in visul tau amnezic, prostesc si bolnav, prin care doar [ma] lovesti si incerci sa iti satisfaci propriul orgoliu, in care vei ajunge sa te ineci, daca nu acum, mai tarziu  si da, o sa fiu acolo si o sa te infund si mai mult.

Fiindca, de la tine am invatat si inca imi predai asta. Mi-ai fost maestru.

Nimic nu dureaza la nesfarsit, am numarat, la tine a durat 3 zile.

Si acum te intreb eu:

Crezi ca pot sa sparg TOT in 3 secunde?

Need you now ):

Am uitat cum e sa mergi mai departe fara sa privesti in spate sau fara sa nu iti apara imaginea celorlalti in fata si sa ti se striveasca prezentul. Am uitat cum e  sa.. nu-mi pese. Si stii ce? Am uitat si cum e sa imi spui sa ma ridic, si sa ma iei..

A, da si tu ai uitat..

Do you believe in dreams?

Chiar eu aveam convingerea asta, credeam in vise, naluci, iluzii, chiar si in micile sperante privite, de fapt ca pe o ploaie sosita in mijlocul secetei unei obisnuite veri apatice. Cand am realizat ca subterfugiul in care intrasem era unul de un risc expus visurilor, amintirilor dar si gandurilor mele de pe atunci, riscam sa pierd totul, era un joc de o categorie inalta, multi sperau sa si-l poata imagina in vre-un fel, sa il probeze, sa ii deznoada toate nodurile intortocheate ale vietii, cum cerul deznoada ploaia, cum imaginatia lasa frau liber dansului pe patine al viselor.

Chiar daca visele mele au fost predispuse la neimplinire si la o spargere totala, rupere de realitate, odata erau toate intr-o lada cu jucarii uitata intr-un colt al camerei, dar mereu uit ca particica aia, coltul ala, ocupa una din camerele inimii mele si nu a fost una dotata cu ceasuri venetiene sau tablouri abstracte, ceasurile le-am concentrat in stapanirea de sine, pentru ca in definitiv eu sunt „stapan pe mine ca pe univers”, iar tablourile celebre printr-o virtute usor imposibila.

Cu toate ca armura pe care o purtam imi dadea forta sa merg mai departe, daca imi imprastiam visele pe masa vietii, riscam sa raman fara ele, ca banii la ruleta, desi  nu vad viata ca pe un joc la ruleta, dar, totusi, mai merita, oare viata asta sa fie traita, „daca totul ti se da atat de carpit si de indoielnic?”

Oare, de ce si poate?

Oare de ce ii lasam intotdeauna pe ceilalti sa decida in locul nostru? Oare de ce gandim ca ar fi mai bine sa purtam masti colorate, dar totusi cu mult imbibate in venin? Oare de ce pana si cel mai frumos, mare si rosu mar are viermele inauntru? Oare de ce nimic nu e perfect aici? Oare de ce suntem dependenti de a face rau, de a trai raul, de a fi insotiti de rau.

De ce oamenii sunt rai? Da, probabil din ignoranta, nu vor sa vada lucrurile care nu le convin, care ii depasesc, care pur si simplu nu ii afecteaza.Da, asa sunt ei, cei de langa tine, poate barbatul pe care il vezi mereu plimbandu-si cainele, poate prietenul tau.Vad viata ca pe un tricotaj, tricotand un vis nemarginit, intr-un spatiu la fel de nemarginit, intr-un spatiu ireal: in infinit, insa nu, nu e un tricotaj, e mai mult de atat, e mai mult decat sa-ti imaginezi ca poti sa desiri totul si sa o iei de la capat, sa treci peste greseli, e mai mult decat un zambet fortat, decat un vis. Poate speranta de a ramane in picioare inca mai exista, de a nu ascunde ceea ce suntem cu adevarat, de a nu trece peste greseli, de a nu.. ucide sperante desarte. .

Poate amintirile ne-au tinut in picioare, ne-au mentinut in intunericul infinitului, dar lumina de la capat? unde e.. poti sa alergi nopti si zile, poti sa te intrebi, dar trebuie doar sa mergi mai departe, fara sa intrebisi doar sa-ti asculti inima. Insa amintirile nu garanteaza nimic, miza e prea mare, poti sa pierzi oricand ce ai dobandit in mult timp, sa te lasi batut din drum, sa te opresti si sa te gandesti ca poate ar fi mai corect sa o iei pe scurtatura, sa reusesti ce altii nu au reusit intr-o viata intreaga. Dar de multe ori calea cea mai usoara are consecintele cele mai rele. Pe calea „cea lunga” ajungi greu dar cu o buna constiinta si cu multe vise bine definite pe o picatura din cupa adevarului. E un drum pavat cu flori din macul fericirii. E un drum predestinat celor ce detin acea doza de intelepciune, care nu au cumparat-o de pe piata, ci din adancul intunericului de unde au luat nastere, din infinitul straveziu, din luna fatidica, din noptile neclintite.

Cine sunt eu?

Ma numesc Andreea a.k.a. Kiki si in sufletul meu danseaza un paiete multicolor pe acelasi eter feeric,pare ca e cufundat intr-o stare de beatitudine.Asa sunt si eu.Pretind sa cred ca sunt un fluture imbatat cu acea picatura de lichior al fericirii vesnice.
Sunt ce am ajuns pana acum,sunt ce imi doresc sa ajung pe viitor,simplu,sunt doar eu.Sunt si lumina si intunericul meu,sunt o amintire frumoasa,insa si un prezent luminos.Sunt si bine dar si rau,pentru ca „raul e in noi,totul in lume este coruptibil”.Sunt o adolescenta cu planuri,vise,fantezii,amintiri duse toate de 15 ani in tolba cu jucarii.

In final,eu nu sunt umbra nimanui,sunt simplu,eu.Am in virtute un fel de vointa navalnica prin care reusesc sa ma ridic si sa merg mai departe puternic confienta.